Camin comunist, cat te iubesc.

Locuia din 1980 intr-un camin de nefamilisti si suporta in fiecare seara tot felul de scandaluri pe palier. Traia in mizeria asta ce ajunsese sa o iubeasca, un hazard controlat doar de ocazionalele razii pentru bauturi contrafacute si eventualele vizite ale domnilor carabinieri la doamnele de moravuri usoare de la etajul intai. El locuia la ultimul etaj. Acest fapt ii oferea prilejul ca ocazional sa mai fumeze o tigara pe terasa si sa priveasca rasaritul, asta cand terasa nu era invadata de mirosul pestilential al bailor de la ultimul etaj si de aurolaci ce-si faceau somnul in tihna dupa o doza.
El, un produs al unei societati murdare, corupte pana in adancuri si condusa de toti.
Mergea la una dintre cele mai renumite facultati din Rusia, student cu viza de Cuba.
Isi traia micile bucurii la cel mai intens nivel posibil si numara zilele pana cand banii cuveniti din bursa ajungeau la el. Incepuse sa resimta frigul acela greu de tundra, un frig ce nu inceta sa-l macine. Visa, traia in vis. Visa ca intr-o zi sa scape de o povara. Purta in suflet ura pentru propriul lui corp. Se uita in oglinda si vedea cum inceputul de calvitie incepe sa fie tot mai pronuntat. Dinti ingalbeniti de tutun si igiena precara. Manca un soi de zeama lunga la cantina. Visa sa fie fericit in alta forma. Spera sa scape, era singurul lucru cu care se trezea in gand si cu fiecare zi se convingea ca trebuie sa renunte la el.
Isi imagina sa faca asta pe o plaja in Cuba, sa fie alaturi de el iubita din copilarie si aceasta sa-l loveasca odata si sa scape. In fiecare zi iesea pe usa, privea in camera de alaturi si vedea obiectul dupa care tanjea atat de mult. Era tot de ce avea nevoie. Nu-si imagina durere. Isi spunea doar atat; Gandeste-te doar ca atunci o sa fie bine. Nu o sa-ti mai fie sila sa te privesti. O sa fie perfect.

10.07.1991

Dupa o lupta malefica cu el insusi se hotara. Stia prea bine ce are de facut, doar citise atatea carti. Se considera chiar mai bun decat medicul de la care furase bisturiul.
Se incuie in camera si aseza totul cu minutiozitate. In ordine, spirt alb, bisturiu, forceps, pensa, fasa sterila, fasa elastica si sticla de vodka. Se aseza pe pat. In minte ii fulgerau numai plajele din Cuba. Se injura ca nu a putut sa o convinga sa faca asta. La dracu, trebuie facut oricum. Ea nu a putut intelege cat de necesar imi este acest lucru.
Prinse bisturiul cu mana dreapta si merse cu el circular in jurul genunchiului. Sticla de vodka era jumatate. Cu forcepsul in mana stanga il aseza cu precizie deasupra rotulei si trase cu forta. Trebuie sa fi facut asta de multe ori si sa fi gustat din vodka. Era gata. Constient sau nu de asta , o facuse. Se stranse tare in jurul ciotului cu fasa sterila si opri sangerarea. Se trezise. Pana si vodka era de proasta calitate in tara care o fabrica cel mai bine. Se cuprinse cu fasa elastica si stranse pana nu mai avu putere.
A adormit. In vis era si ea, el intr-un carut ea alaturi de el. Paraplegic.

La munca, nu prea ai timp de discutii amicale. Time is money! 2 minute. Cu prietenii in oras. Cam greu, serviciul iti ocupa toata viata, traficul din Bucuresti iti omoara neuronii, in plus, masina nu are loc de parcare. Filmele pe DVD. Hm, am vazut zilele trecute filmul “Battlefield Earth” cu John Travolta. Dupa cateva zeci de minute, am inceput sa il dau pe fast forward. Neinteresant. 1 minut. Sunt multe momente cand ne-ar trebui o telecomanda cu care sa atingem butonul de fast forward sau pe cel de slow motion. Pentru o seara cu iubita cred ca ar fi indicat sa folosim ultimul buton. 30 de secunde. Atat va scriu! 10 secunde. Timpul s-a scurs. 00.00